Ulcior decorat cu două caneluri fine, concentrice, corp bitronconic. Bază inelară, cu un mic umbo în centru. Este prevăzut cu două toarte canelate, ataşate sub buză şi pe umărul vasului. Decorul este dispus pe două registre: în registrul superior, sunt reprezentate 12 rozete, patru măşti și silueta Minervei (redată de patru ori). Masca redă imaginea unui personaj masculin. Minerva este reprezentată din profil, stând în picioare. Pe cap are coif corintic. Poartă tunică și mantie lungă, care acoperă în întregime picioarele. În mâna dreaptă, lăsată în jos ţine patera, iar în stânga, îndreptată în sus, o lance. Zeiţa este delimitată în cele patru reprezentări de câte două palmete. În registrul inferior sunt figurate şapte rozete și 13 palmete de dimensiuni mai mari decât cele din registrul anterior. Puţin mai jos de rozete sunt figurate 13 măşti, ale unor personaje masculine. Vasul face parte din colecția Ceramică a Muzeului Național de Istorie a României cu nr. inv. 334369.
Comments